si no hai sa facem ceva 'constructiv'

punem fotografii... din vara (ceva mai reusite, nu prea multe da cam atata am reusit sa fac si io vara asta...)

LONG LONG TIME AGO

acuma multe, multe luni am incercat sa fac ceva constructiv cu timpul pierdut pe internet. Bine inteles ca am si reusit, dar nu a tinut muuuult...
De ce?
De aia...
m'am intind pe o gramada de bloguri, site'uri si d'astea, pana intr'o zis in care am intrat pe blogger unde bine inteles am depus mai mult efort... In acel moment am zis ca mai bine imi concentrez prostiile si timpul pierdut aiurea intr'un singur loc: ASTA!!!
Bun, si asta e al II'lea inceput al blogului Alexandrei.
Da mi'am schimbat nick'u de ceva vreme.... de la am ajuns de la Alexa, ultimu "A" pare prea mult asa ca l'am taiat; apoi , eh, e prea mult... asa ca m'am limitat la si am mai adaugat <(is better)> pentru ca asa si este...
deci suntem aci si amu:

Ei pot transforma o jucarie intr-o lume, si o lume intr-o jucarie.

"Imaginatia copilului este altceva decat imaginatia poetului: exploatare de spatii inchise."

Imaginatia copiilor este una pura si lipsita de griji, neinfectata de toate rautatile din "exterior". pentru un copil fiecare obiect, insecta, floare colorata este o bucurie. Ei pot transforma o jucarie intr-o lume, si o lume intr-o jucarie. Copiii vad totul mult mai simplu, reusind sa dea raspunsuri rapide si folositoare unui adult.

Spre exemplu:
un adult: "Copiii mei sunt foarte rai. Nu ma asculta deloc!"
un copil: "De ce?"
Imaginatia unui copil nu are limite. Sunt fiinte simple care stiu sa-si rezolve micile probleme foarte simplu. Copiii sunt pajnici si singurul razboi care are loc vreodata in lumea lor e acela intre balaur si print, unde binele castiga mereu. Ca si copil nu esti prins in teroarea discutiilor politice (despre cine o sa faca mai mult ca cine...), istorice (despre cine a omorat mai multi oameni ca cine si in ce batalii...) sau alte discutii aiurite a celor mari. "De ce?" este intrebarea care ii fac mai "intelepti" pe cai mici in comparatie cu adultii care cred mereu ca ei au dreptate si care sunt prea mandri pentru a recunoste ca ei nu stiu anumite lucruri.
Spre deosebire de acesti mici oameni in devenire, adultii stiu prea multe despre societate petru a mai putea vedea frumusetea vietii si a naturii ce ne inconjoara. Unui adult nu poate sa ii mai placa furnica, care tocmai s-a urcat pe degetul proptit in pamans sau buburuza care se urca pe cel mai incalt fir de iarba incercand sa fie mai aproape de soare. Adultii sunt prea coplesiti de problemele banilor cu care cred multi ca pot cumpara pana si fericirea sau de adevarul pur si necenzurat despre lume, oameni, viata si moarte.

Copilul cand se naste e ca o floare. Creste umpic si observa lumea, care il fascineaza, si vrea si el sa participe la acest carnaval al vietii. Este inca mic si firav, imaginandu-si si visand la o lume mare plina de fericire si iubire. Copilul creste si se loveste de anumite adevaruri care ii impiedica imaginatia sa se joace. Se loveste de incapatanarea, egoismul, minciuna si ura oamenilor unii fata de altii. Copilul devine adolescent si, tot fara probleme, isi continua viata afirmand ca nu mai este un copil! Intr-un final copilul ajunge adult si se loveste de adevarata problema: "supravietuirea"! Adultul acuma si-a dat seama ca este lumea si crede ca nu trebuie tratata ca pe un joc. In final adultul tanjeste dupa clipele copilariei.


"exploatarea de spatii inchise"
Nu am prea inteles eu prea multe din aceste cuvinte si poate ca un adult mi-ar considera parerea ca fiind gresita. Dar inca sunt un copil..(nuUu???) Dupa parerea mea un adult devine din ce in ce mai inchis in el impreuna cu gandurile si grijile lui, nepermitand nimanui sa intre in mintea sa. Imaginatia unui adult e ca si cum am incerca sa scoatem apa dintr-un lac aproape sacat; la un moment dat apa se termina si adultul ramane fara idei. Nici un poet nu poate creea ce poate creea mintea unui copil. Poetul este un om foarte complex in ceea ce simte: e trist, e fericit, uraste, iubeste, e revoltat, e recunoscator, e incurcat in viata. Un poet foloseste mult prea multe cuvinte cu nonsens in text; in concluzie cititorul trebuie sa citeasca de mai multe ori poezia pentru a-i intelege mesajul. Un copil are in el doar fericire si iubire: cele doua sentimente care dau nastere imaginetiei pure si autentice.

NU!

Sa va spun o poveste. O poveste la care sigur as spune "NU" daca as fi in pielea personajului principal. Totul se petrece in prezent, sau trecut. Dar trecutul prezentului. Adica de curand. Era o fata destul de simpatica care s-a indragostit de un baiat. Ii placea de el de mult, de pe internet. Dar nu stia cine ii si unde poate da de el, pana cand la noua ei scoala l-a intalnit. Numele lui era Max, iar al ei Luna. (Nu imi place povestea asta pentru ca e una trista!!!) S-au indragostit. Ea era tanara, dar (dupa parerea ei) destul de experimentata in "dragoste". El era cu cativa ani mai mare decat ea, si el la fel de exparimentat. Exparimentat inseamna ca au trecut prin o gramada de "drame" sau "tragedii" sau cum vreti voi sa le ziceti. Ei isi promiteau dragoste vesnica. Se adorau unul pe celalalt. Erau perfecti. Se iubeau si asta conta pentru ei. Erau facuti unul pentru celalalt... Dar, intr-o zi a inceput sa se schimbe. A inceput sfarsitul. Era imposibil. Era de neconceput ca ei s-ar putea desparti vreodata. Totul era perfect. Dar el se schimba. Max devenea din ce in ce mai distant, chiar daca in adancul sufletului nu isi dorea asta, iar Luna incepea sa devin indiferenta din cauza comportamentului lui Max. Devenea dificila toata situatia. luna nu mai putea accepta sa iasa cu Max si prietenii lui (la inceput nu era asa), iar lui nu ii placeau prietenele ei. Toata relatia lor s-a stricat. "The end"-ul a avut loc intr-o noapte cand el a baut prea mult. Era seara anului nou. Luna incerca sa se distreze ignorand dezamagirea si ura fata de pretenii lui care l-au indemnat sa bea atata... Cu lacrimi in ochi stateau si se priveau, ea il dispretuia, iar el se ura. Incerca sa scape de el, fugea in pe strada pustie la ora 00:00 noaptea si incerca sa scape de povara acelei relatii distruse. In prezent Luna incearca sa isi stearga cu propriul suflet mototolit acele amintiri dureroase, incercand sa uite si amintirile placute traite impreuna de fostul ei iubit. Max inca incearca sa reinvie acele clipe cand "ii admira ochii si parul negru matasos si lung". Acuma au ramas doar amintirile lor "Suntem numai noi doi intr-un univers mort. Supravietuim datorita pasiunii dintre noi. Si eu vreau sa te simt aici. Sa iti simt respiratia pe corpul meu ud de la atata dragoste primita, sa-mi atingi spatele si sa-mi saruti gatul, umerii.. Iar eu sa-mi infing unghiile in spatele tau de la atata placere. Te iubesc. Luna..."

fara inspiratie

imi rasucesc betisoarele prin orezul cu mazare. inghit lacoma fiecare bob terminand continutul din cateva inghitituri. apas pe butonul "play" de la tastatura, lasand sa inceapa una dintre melodiile care le-am ascultat in ultima saptamana de vacanta. este foarte aiurea. nu am nici o idee cu ce as putea sa scriu si totusi continui sa scriu, gandindu-ma ca poate si de data aceasta o sa selectez textul si o sa il sterg. poate ca aceasta ar trebui sa fie doar o pagina de start. Prima mea postare si e fara inspiratie. Nu am inspiratie, nu stiu despre ce sa scriu, nu imi gasesc cuvintele...
Tomorrow will be a good day. Maybe a write about true friends, or what means "to hate" in my eyes...
anyway... GoodNight